Descrierea proiectului

Proiectul promovează metode și practici de management organizațional, antreprenoriat și management al resurselor umane cu scopul îmbunătățirii abilităților profesionale ale angajaților și antreprenorilor care activează în sectoarele economice cu potențial competitiv, așa cum sunt ele enunțate în Strategia Națională pentru Competitivitate.

Proiectul își propune instruirea unui număr de 505 persoane, manageri și persoane angajate în departamentul de resurse umane din cadrul companiilor care activează în sectoarele economice cu potential competitiv. Participarea la aceste cursuri este gratuită. Pentru a putea participa candidații trebuie să lucreze într-unul din sectoarele economice enunțate în Strategia Nationala pentru Competitivitate, și să întrunească următoarele condiții:

Cursurile organizate se vor desfășura începând cu luna septembrie 2018 până în mai 2019, în regiunea de Vest, în județele Caraș Severin, Timițoara, Arad și Hunedoara.

Proiectul este finantat prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanațe de Uniunea Europeană, vă invităm să accesați linkul – www.fonduri-ue.ro