Noutati

La sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a anunțat semnarea mai multor contracte de finanțare pentru derularea unor proiecte ce au drept scop îmbunătăţirea sistemului nostru de sănătate, în special în contextul actual al traversării crizei sanitare. Una dintre unităţile medicale ce va primi […]

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea afirmă că „titularii de reformă” – cunoscuţi în proiectele europene drept „beneficiari de proiect”, cei care vor putea accesa fonduri prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – ar putea fi nu doar entităţi publice, ci şi organizaţii neguvernamentale sau companii. El susţine că a primit „idei excelente” din […]

MEEMA publică varianta Procedurii de implementare a măsurii “Granturi pentru investiții” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, în forma transmisă spre publicare […]

Ministerul Fondurilor Europene a publicat vineri, 31 iulie, proiectele Acordului de Parteneriat și ale Programelor Operaționale prin care România va atrage fondurile europene alocate pentru viitoarea perioadă de programare, 2021-2027. Acordul de Parteneriat și Programele Operaționale pentru perioada 2021-2027 au fost consolidate în urma unui proces intens de consultare inter-instituțională, negocieri informale cu Comisia Europeană, […]

Comisia Europeană a lansat ieri, 11 mai, platforma Fit for Future („Pregătiți pentru viitor”) care va reuni un grup de experți la nivel înalt care va ajuta Comisia în demersul de simplificare a legislației UE existente și de reducere a sarcinii administrative pentru cetățeni și întreprinderi. Conform comunicatului oficial, platforma va contribui, de asemenea, la asigurarea faptului […]

Ministerul Fondurilor Europene a publicat vineri, 1 mai 2020, în consultare publică, un Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru digitalizarea sistemului de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții pentru perioada de programare 2014-2020. Conform proiectului de act normativ: Începând cu data de 1 iunie 2020, autoritățile […]

Președintele României a semnat pe 16 martie 2020, decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Conform acestuia, se instituie starea de urgență pe o durată de 30 de zile, fiind stabilite două tipuri de măsuri: măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă și imediată, măsuri de primă urgență cu aplicabilitate graduală. Printre măsurile […]

În cadrul unei reuniuni organizate la Palatul Victoria din București, Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a expus viziunea actualului guvernului în privința finanțărilor alocate pentru beneficiarii din mediul privat, arătând că În următoarea perioadă de programare trebuie să gândim un alt tip de inițiative antreprenoriale, care au la bază cercetarea, transferul tehnologic, producția inteligentă. […]

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) a înaintat un set de 11 propuneri pentru viitorul program Start-Up Nation. Propunerile CNIPMMR vizează digitalizarea IMM-urilor, acordarea unui punctaj suplimentar pentru aplicanţii care s-au întors din diaspora, introducerea restricţiei de a vinde mai mult de 49% din companie şi renunţarea la departajare în funcţie de numărul […]

Ministrul Fondurilor Europene a semnat, pe 02 octombrie 2019, acordul pentru programul „Mediu, adaptare la schimbările climatice şi ecosisteme”, finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021. Cu un buget de 23.529.412 euro, programul este implementat de Ministerul Mediului în parteneriat cu Agenția Norvegiană de Mediu și își propune să susțină proiecte care vor contribui la îmbunătăţirea […]


